Chiar eu ….!!
Motto:” Prin fire, suntem foarte aproape unii de alţii, dar prin obiceiurile noastre suntem foarte depărtaţi.” ( Confucius )
Însuşirile fundamentale psiho-morale ale unei personae se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. Caracterul reprezintă factorul de stabilitate psihică şi intelectuală, ansamblul trăsăturilor ce conferă individualitate profilului fiecărei persoane. Stabilirea identităţii personajului se realizează cu ajutorul unor precizări contextuale.
Mă numesc Mihalache Georgiana Daniela, am varsta de 16 ani şi sunt elevă la C.N. „Mircea cel Bătrân”. Familia mea este compusă de părinţii mei şi de mine, deoarece nu mai am fraţi.Am mulţi prieteni buni care mă ajută şi mă sprijină în tot ceea ce fac. Îmi aleg prietenii cu mare atenţie,deoarece nu-mi plac prietenii falşi sau prefăcuţi, deşi uneori greşesc în alegerea lor. Am făcut patru ani de înot şi este sportul meu preferat pe lângă multe alte sporturi. Am participat la două concursuri de înot la care am obţinut locul I. .Dintre sporturile care se practică iarna mie îmi place cel mai mult şi desigur îl şi practic, deşi sunt incepătoare şi ...cad foarte mult snowboard-ul.
De obicei sunt o persoană sociabilă, îmi place să comunic cu oamenii şi să fiu înţeleasă în ceea ce vreau să fac. Defectul meu este lipsa rabdării. eu sunt o persoana distrată şi foarte energică şi rareori calmă.Îmi place să ajut oamenii şi să îi mulţumesc cu ce pot, din aceasta evidenţiindu-se faptul că am un suflet bun, deşi în ceea ce mă priveşte sunt puţin egoistă(vreau binele meu, nu răul altora).Îmi place să mă distrez şi să fiu în centrul atenţiei (să ies evidenţă desigur prin lucruri bune), sunt hazlie şi-mi place să fac cât mai multe glume.
Sunt optimistă şi uneori încerc să-i încurajez pe cei din jur, deşi uneori optimismul meu „îsi face bagajele” şi dispare.
Culoarea mea preferată este culoarea ochilor mei care mă reprezintă, adică culoarea verde. Sunt potrivit de înaltă şi am părul lung, castaniu.îmi place să mă îmbrac cât mai sport şi rareori mă îmbrac elegant.
Eu consider că tot ceea ce fac mă reprezintă şi nu cred că aş schimba ceva la mine deoarece îmi place de mine aşa cum sunt.